Livrare GRATUITA pentru comenzile cu valoare mai mare de 399.99 Lei (TVA inclus)

Importator direct & Distribuitor autorizat
closeup barman making margaritas with five glasses set line scaled

Mixologia, o adevarata stiinta, nu doar un mix de bauturi alcoolice

Pentru cei mai multi dintre noi, mixologia este arta de a combina diferite lichide (tarii, suc si siropuri) intr-un cocktail care sa ne incante papilele gustative. Dar daca avem ragazul necesar ne gandim mai bine, aceasta abordare este superficiala. 

Privind din exterior, actul de a mixa doua sau mai multe lichide intr-un pahar poate parea simplist si lipsit de profunzime, practic, oricine ar putea face asta, nu-i asa?! Gresit! Mixologia este mai mult decat atat! Nu degeaba este o stiinta predata de profesori celebri, care imbina armonios trei alte discipline – arta, psihologia si chiar istoria.

Gandeste-te doar de cate ori ti-ai comandat la o petrecere un Martini sau un Mojito. De fiecare data cand te-ai delectat cu gustul acestor cocktail-uri te-ai gandit cat de simplu este sa amesteci putin alcool, suc de lime si cateva arome. Ei bine, in spatele fiecarei combinatii se afla secole de experimente, timp acordat perfectionarii tehnicilor si a proportiilor, dar mai ales o intelegere profunda a chimiei ingredientelor. 

Istoria mixologiei: De unde a inceput totul?

Chiar daca termenul de „mixologie” este relativ recent, arta prepararii prepararii cocktailurilor dateaza de sute de ani. Oamenii au combinat diverse ingrediente pentru a crea bauturi care sa le ofere o experienta senzoriala mult mai bogata. 

Practic, de cand oamenii au descoperit procesul fermentarii si al distilarii, au fost curiosi sa combine licorile cu alte ingrediente pentru a obtine bauturi noi. In Antichitate, spre exemplu, vinurile erau frecvent infuzate cu ierburi si mirodenii pentru a le potenta aromele sau pentru a le conserva mai mult timp. In Egiptul Antic, berea era aromatizata cu ierburi, iar Grecia si Roma Antica erau cunoscute pentru vinurile lor cu miere, condimente si plante.

Evul Mediu a conturat o noua dimensiune a bauturilor alcoolice. Odata cu cresterea interesului pentru rafinarea alcoolului si dezvoltarea tehnicilor de distilare au aparut bauturile tari, precum whisky-ul, brandy-ul si ginul. 

Secolul XVIII a insemnat o evolutie semnificativa pentru mixologia din lumea occidentala. In Anglia si Statele Unite a avut loc o explozie a popularitatii cocktailurilor. Punch-urile, adesea preparate in boluri uriase, care erau servite la petreceri, reprezentau principala combinatie de alcool, fructe, zahar si alte ingrediente.

In secolul XIX, cum accesul la ingredientele exotice a crescut, si mixologia a devenit mai sofisticata. Acesta a fost momentul cand multe dintre cocktailurile clasice pe care le cunoastem si le iubim astazi, precum Martini sau Old Fashioned, si-au facut aparitia.

Secolul XX a adus cu el Prohibitia in Statele Unite, o perioada care a influentat in mod paradoxal dezvoltarea cocktailurilor. Deoarece alcoolul ilegal era de calitate inferioara, barmanii erau fortati sa fie creativi in prepararea bauturilor, ascunzand gustul aspru de tarie.

Principiile de baza ale mixologiei

Mixologia, la fel ca orice alta stiinta, are la baza o serie de principii fundamentale care stau marturie ale unui cocktail de succes. Orice cocktail reusit trebuie sa fie, in primul rand, echilibrat. Aici vorbim despre armonia dintre dulce, acru, amar, sarat si uneori chiar umami (sau gustul „carnos”). Un cocktail echilibrat nu-i permite unui singur gust sa domine, ci il integreaza pentru a crea o compozitie armonioasa. 

Contrar perceptiei populare, mixologia nu este „ochiometrica„. Cantitatile exacte sunt esentiale pentru ca un cocktail sa aiba consistenta si acelasi gust de fiecare data. Modul in care ingredientele sunt combinate este la fel de important ca ingredientele in sine. De exemplu, un cocktail agitat va avea o textura diferita de unul amestecat. Agitarea disipa anumite ingrediente si introduce bule de aer, creand o textura usor spomoasa.

Adesea trecuta cu vederea, temperatura este cruciala in experienta consumatorului. Un cocktail care trebuie servit rece nu va avea aceeasi savoare daca acestuia ii este oferit la temperatura camerei. Iar gheata nu este cea mai buna solutie – intr-adevar, raceste bautura, dar si dilueaza cocktailul.

Si, in mod evident, nu puteam omite prezentarea! O garnitura frumoasa, paharul potrivit si chiar modul in care cocktailul este turnat au un impact semnificativ asupra perceptiei clientului asupra gustului bauturii.

Ce instrumente foloseste mixologul?

La fel cum un artist are nevoie de pensule, si mixologul are nevoie de instrumentele care sa ii faciliteze munca. Shakerul, jiggerul (instrument de masurare), strainer si muddler sunt doar cateva dintre ustensilele esentiale care ajuta la crearea unui cocktail perfect.

Ingredientele, magia din spatele gustului

Ingredientele sunt coloana vertebrala a mixologiei. Fara ele, am avea doar pahare goale si intentii bune. Sa le luam pe rand:

  • Bauturi alcoolice de baza: reprezinta ”fundatia” majoritatii cocktailurilor; in aceasta categorie apar vodka, gin, rom, whisky (single malt, whisky bourbon sau blended malt), tequila sau orice alta tarie cu profil aromatic distinct care va influenta caracterul cocktail-ului;
  • Bauturi Aromatice sau mixuri de fructe: aici apar sucurile proaspete, apele tonice, sifonul si alte lichide care servesc la diluarea si echilibrarea bauturilor alcoolice de baza;
  • Siropuri: siropul simplu, cel de agave sau de grenadine, folosite pentru a adauga dulceata si corpolenta unui cocktail;
  • Bittere: folosite in cocktail-uri pentru a-i oferi complexitate sau pentru a echilibra dulceata si aciditatea;

Fructe pentru garnisirea paharului si condimente: de la o simpla felie de lamaie pana la frunze de menta proaspete sau betisoare de scortisoara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *