Livrare gratuita peste 299 Lei

Importator direct & Distribuitor autorizat
thomas park 4aWCVJA2uSo unsplash scaled

Principalele diferente dintre bourbon si whiskey-ul single malt

Fara indoiala, in lumea bauturilor spirtoase, whisky-ul este cea mai apreciata licoare, gratie gustului inconfundabil si aromei bogate si pregnante. Insa, doar un fin cunoscator poate face diferenta dintre tipul de bautura pe care il consuma – in mod evident, distinctia se face intre cele doua tipuri de whisky ale caror popularitate si traditie este stiuta de toti – bourbon si whisky-ul single malt. 

Desi ambele licori sunt apreciate pentru gustul complex si sofisticat, fiecare dintre ele ofera experiente diferite consumatorilor, atat in functie de preferintele personale, cat si de contextul in care sunt savurate. Iar pe masura ce intelegi diferentele dintre acestea, vei sti in viitor cum sa alegi whisky-ul potrivit pentru ocazia speciala, astfel incat sa te bucuri din plin de alegerea facuta. 

Principalele diferente dintre cele doua tipuri de whisky tin de:

Ingredientele folosite si originea 

Spre exemplu, bourbon-ul este o varietate de whisky american, care pentru a se bucura de aceasta titulatura trebuie sa contina cel putin 51% porumb in amestecul de cereale. Pe langa porumb, in crearea de bourbon mai sunt folosite si orzul si secara, care ii confera arome complexe. Desi nu exista restrictii geografice stricte pentru productia de whisky bourbon, majoritatea este produsa in statul Kentucky, SUA, unde apa este filtrata prin piatra calcar si are un continut redus de fier.

De cealalta parte, whisky-ul single malt este produs in principal in Scotia, dar exista si branduri de provenienta japoneza sau irlandeza. Principalul ingredient al acestui tip de whisky este orzul maltat, care este mai apoi uscat, uneori cu ajutorul fumului de turba. Whisky-urile single malt produse in Scotia sunt clasificate in functie de regiunea de productie, cum ar fi Speyside, Highlands, Islay, Lowlands si Campbeltown. Fiecare regiune ofera un terroir si un stil unic, contribuind la diversitatea whisky-urilor single malt disponibile pe piata.

Procesul de productie

Procesul de productie pentru bourbon si whisky-ul single malt difera in mai multe aspecte ce tin de metoda de fermentatie, distilare si maturare. Bourbonul se fermenteaza cu ajutorul sour mash, un amestec de cereale fermentate si apa, care permite un control mai bun al gustului si aciditatii. Whisky-urile single malt sunt, de obicei, fermentate folosind exclusiv drojdie si apa.

Distilarea bourbon-ului se realizeaza in alambicuri de coloana, care permit producerea unui alcool cu o concentratie mai mare, in timp ce whisky-ul single malt este distilat in alambicuri de tip „pot still”, pentru o mai mare complexitate a aromei. 

In ceea ce ce priveste maturarea, bourbonul trebuie sa se ”odihneasca” in butoaie de stejar noi, arse la interior, care ii confera culoarea ambra si aromele de caramel si vanilie. Whisky-urile single malt sunt maturate in butoaie folosite anterior pentru alte spirtoase, ceea ce le ofera arome si gusturi diversificate si complexe.

Aroma si gustul

Datorita diferentelor in ingrediente si in procesul de productie, atat bourbonul, cat si whisky-ul single malt au caracteristici gustative distincte. Bourbonul are note de caramel, vanilie, lemn dulce si fructe, cu un finish usor condimentat. 

De cealalta parte, whisky-urile single malt sunt mai cunoscute pentru complexitatea lor, dar si a gamei de arome si gusturi care pot varia in functie de regiunea de productie, tipul de orz, apa folosita si butoaiele de maturare – note de fructe, flori, ierburi, turba, fum, ciocolata, nuci si multe altele. 

Cele mai cunoscute marci

Printre cele mai populare marci de bourbon se numara Jim Beam, Maker’s Mark, Wild Turkey si Buffalo Trace. In cazul whisky-urilor single malt, brandurile de renume sunt Glenfiddich, Macallan, Lagavulin si Ardbeg.

Servirea si consumul alaturi de preparate culinare

Atat bourbonul, cat si whisky-ul single malt pot fi savurate ”on the rocks” sau ca baza pentru diverse cocktail-uri. Bourbonul se preteaza in cazul cocktail-urilor clasice, precum Old Fashioned si Mint Julep. Whisky-urile single malt se recomanda a fi savurate „neat” (fara gheata), dar pot fi si folosite si ca baza in cocktailuri precum Rob Roy sau Rusty Nail.

1 comments

  1. Brad Adrian

    Mi-a placut articolul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *