Livrare gratuita peste 299 Lei

Importator direct & Distribuitor autorizat

Rom – istorie, poveste și obiceiuri de degustat

Locul în care romul și-a făcut apariția și unde este considerat regele băuturilor este reprezentat de insulele din Caraibe. Acest loc favorizează producția romului deoarece este o zonă în care se cultivă foarte mult trestia de zahăr. Cele mai cunoscute locații sunt Jamaica (rom Captain Morgan), Cuba, Martinica, Puerto Rico etc. Alte zone în care se produce romul sunt Brazilia, Statele Unite sau Australia.

Istoria romului

Pentru că gustul romului a cucerit repede, acest aspect a dus și la părți mai puțin plăcute precum apariția temutului ”triunghi al sclavilor”. Era nevoie de zahăr și de melasă pentru a produce romul, astfel că în primul rând melasa era dusă în New England unde se făcea schimbul acesteia pe rom. Iar următorul pas consta în transportul în Africa de Vest și schimbul pe sclavi. Într-un final, s-a ajuns la situația în care milioane de africani erau duși în Caraibe sau în America de Sud pentru a lucra pe plantațiile de trestie de zahăr. Așadar au existat și părți care nu au fost foarte plăcute.

În următoarea perioadă între marinari și rom au apărut puternice sentimente de dragoste, astfel că mateloții își primeau porția zilnică de alcool sub formă de rom. Abia în anul 1970 s-a renunțat la acest obicei, dar în zilele de sărbătoare, marinarii englezi încă mai primesc porția lor de rom. Într-un fel sau altul tradiția s-a păstrat.

Povestea  ”sângelui lui Nelson”?

În victoria de la Trafalgar, cea care a adus faima, a existat și o parte mai puțin plăcută, moartea amiralului Nelson. Pentru a-i conserva corpul până în Anglia, marinarii l-au pus într-un butoi cu rom. Însă într-un final marinarii nu au vrut să irosească romul și  au găurit acest butoi, apoi au băut atât romul cât și sângele lui Nelson, de aceea denumirea de sângele lui Nelson.

Cum se produce romul?

Romul are ca principal ingredient trestia de zahăr, mai exact melasa realizată din această plantă. Apoi substanța foarte dulce este amestecată cu apă și lăsată să fermenteze. Intervalul de fermentare este între o zi și câteva săptămâni în funcție de aroma dorită. Apoi urmează procesul de distilare. După acest procedeu, romul este pus în butoaie de stejar sau chiar în tancuri de inox. De obicei romurile stau în butoaie maxim 3 ani pentru a menține cât mai mici pierderile prin evaporare.

Cum se consumă romul?

Romul are reguli clare pe care trebuie să le urmezi pentru a te bucura pe deplin de aroma acestuia, cu cât este mai închis la culoare, cu atât este mai bine să nu-l diluezi. De exemplu, romul de culoare alba se potrivește perfect oricărui cocktail, în timp ce romul de culoare neagră se bea doar sec, cel mult cu un cub de gheață. O altă utilizare a romului este în bucătărie, bucătării se înghesuie să le folosească pentru a-și parfuma rețelele cu aromele romului alese.

Dacă sunteți un iubitor de rom, sperăm că acest articol v-a făcut să vă îndrăgostiți din nou de băutura dumneavoastră preferată!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *