Fara doar si poate, multi dintre noi am auzit de termenul ”prohibitie”, asociat, cel mai adesea, cu interzicerea bauturilor alcoolice in lume. Efectele acestei legi s-au resimtit cel mai mult in America, unde regulile erau mult stricte, insa pasionatii de licori au gasit solutia – contrabanda.
Alcoolul a fost o problema uriasa pentru americani, inca de pe vremea cand erau o colonie. Astfel, Congresul a initiat o lege, ce purta denumirea de Amendamentul 18, care marca inceputul prohibitiei in ceea ce priveste producerea, vanzarea si transportul de bauturi alcoolice. Amendamentul privind interzicerea alcoolul a fost ratificat in 1919, urmand ca in 1920 femeilor sa li se acorde drept de vot.
Prin cele doua amendamente, 18 si 19, administratia americana isi dorea schimbari majore in societate; in primul rand, sa reduca semnificativ efectele daunatoare ale alcoolului, iar in al doilea rand, sa introduca noi perspective in politica nationala, aceea ca femeile sa aiba acces la vot si sa poata candida in pozitii politice.
Experiment… esuat?!
Din pacate, pe cat de multe iluzii si-a facut administratia americana cu privire la acest proiect, pe atat de repede s-au evaporat. Punerea in practica a legii a costat circa 5 milioane de dolari (o suma colosala pentru respectiva vreme), insa tot nu a fost de ajuns.
Incet-incet au inceput sa apara diverse localuri ilicite, ”speakeasies”, datorita carora a inceput si contrabanda cu alcool adus din afara granitelor tarii. Nici macar fabricile interne nu si-au incetat activitatea, iar productia, distributia si vanzarea de alcool a devenit o afacere de multe milioane de dolari; printre cele mai reprezentative figuri care s-au imbogatit in acea vreme s-a numarat nimeni altul decat Al Capone.
Vechile mentiuni ale prohibitiei
Printre cele mai vechi mentiuni documentare ale Prohibitiei alcoolului s-au numarat dovezile din timpul dinastiei Xia, din China. Yu cel Mare, primul monarh al dinastiei, a interzis alcoolul in tot regatul sau, insa dupa moartea acestuia, fiul, Qi, l-a legalizat. O alta mentiune apare in Codul lui Hammurabi (cca.1772 I. Hr.), care interzicea vanzarea de bere pentru bani; in schimb, acest sortiment putea fi schimbat pentru orz.
In ceea ce priveste lumea occidentala moderna, marea problema a secolului al XIX-lea era sclavia. Odata castigata aceasta batalie de catre moralistii sociali, in secolul XX a aparut un nou obiectiv – prohibitia alcoolului, inceputa in tarile nordice si continuata in America de Nord si Occident.
Cum legea interzicea producerea, consumul si comercializarea tuturor bauturilor cu un continut de alcool mai mare de 0.5%, nu doar bauturile spirtoase au fost interzise, ci si vinul si berea. Sustinatorii acestei politici erau de parere ca aceasta lupta ”impotriva demonilor” se va dovedi foarte eficienta, mai ales ca barbatii trebuiau sa aiba grija de copii si sotii, nu sa isi cheltuie intregul salariu in baruri. Conform istoricilor, in secolul al XIX-lea, in carciumile din intreaga America de Nord alcoolul curgea siroaie, iar consumul mediu anual pentru un adult era de 30 de litri alcool pur, circa 90 de sticle de whisky single malt.
Contrabanda cu alcool si barurile improvizate
Majoritatea populatiei SUA a perceput prohibitia drept o hartuire din partea puritanilor fanatici, iar din acest motiv au cautat cele mai bune ”solutii” pentru a iesi din criza. Astfel, in 1920, contrabanda cu alcool a devenit a treia cea mai infloritoare industrie a Americii, dupa cea de otel si petroliera.
Doar in New York, numarul barurilor ilegale era in jur de 5000. Pentru persoanele instarite, prohibitia nu era o problema, acestia alegand sa se delecteze in 1920 in cluburi de jazz, unde bautura curgea in valuri.
Situatia s-a schimbat dramatic odata cu inceputurile Marii Depresiuni, declansata de criza economica mondiala din 1920. Pe atunci, tot mai multe voci spuneau ca America are probleme mult mai mari decat sa interzica alcoolul. Astfel, economistii au inceput sa ceara legalizarea productiei de vin, bere si whiskey, care ar fi ajutat enorm economia sa treaca peste impas.
”Experimentul nobil”, cum mai era denumita prohibitia, a luat sfarsit in 1933, cand alegerile au fost castigate de Franklin Delano Roosevelt, insa efectele sociale au fost dezastruoase. In unele tari, unde religia este dominanta, si acum alcoolul este interzis sau restrictionat. Spre exemplu, alcoolul este interzis in Arabia Saudita si Libia, insa in Pakistan si Iran este doar ilegal, cu anumite exceptii.
